Cuvée Guillaume 2015

Un vin dedicat primului fiu al fondatorului Guy de Poix, Guillaume, cel care și-a transformat în profesie dragostea față de pământ și vie, devenind viticultor. Asamblaj inedit de soiuri Pinot Noir, soi de referință din Burgundia și Fetească Neagră, soi românesc emblematic, un vin cu multe înțelesuri, demn de cel căruia îi poartă numele. „Fratele roșu” al lui Cuvée Clemence, Cuvée Guillaume 2015 va fi tovarășul perfect al unei cine în doi, dar și al unui grătar între prieteni buni.

65,00 RON
In stock
SKU
Cuvée Guillaume 2015

Winemakers Notes

Tradiție și experiență

 

Anul 2015 ne-a adus o primăvară târzie, o vară călduroasă cu perioade de precipitații bogate alternate cu secetă; astfel am obținut mediul propice pentru vinurile roșii cu arome tipice și un potențial excelent de evoluție.

 

Strugurii au fost aleși de pe plantațiile noastre de Pinot Noir înființate în anul 2000 și de pe cele de Fetească Neagră din anul 2003; culeși manual și selectați încă din vie, au fost apoi vinificați separat în vase de beton, conform tradiției din zonă, cu scufundarea manuală a căciulii. Ulterior, fermentația malo-lactică și maturarea s-au făcut în butoaie de stejar cu o vechime de 1 până la 3 ani pentru o perioadă de maxim 10 luni.

 

Pentru a crea un vin memorabil am gândit să ne lansăm într-o nouă provocare: să punem împreună Pinot Noir, un soi internațional foarte delicat și elegant, cu Fetească Neagră  soiul nostru local atât de apreciat de toți specialiștii care au avut șansa să îl deguste în stare pură. Ca și în cazul celorlalte cuvée-uri, nu avem o „rețetă” dinainte stabilită, ci totul depinde de inspirația enologului, de evoluția vinurilor din anul respectiv și de felul în care se exprimă acestea când sunt împreună, așa că, după ce am creat vinurile și s-au maturat, a urmat etapa de asamblare - în căutarea celei mai bune variante care să pună în valoare ambele soiuri, atât de diferite și asemănătoare în același timp.

 

A rezultat un vin care numără 6750 de sticle de 750 ml, vin care a fost îmbuteliat în decembrie 2017, fără condiționare și filtrare, pentru a păstra cât mai bine aromele și eleganța vinului.  

 

Vă invităm la un pahar de Cuvée Guillaume 2015 în mijlocul viilor noastre din Ceptura - Dealu Mare, unde vă veți îndrăgosti de natură și, bineînțeles, de vinurile noastre.

More Information
SOIUL DE STRUGURI Pinot Noir 80%, Feteasca Neagra 20%
ASPECT Roșu rubiniu intens
MIROS Fructat: cireșe, vișine, condimentat, sâmburi de migdale
Gust Fructat: cireșe bine coapte, mure albastre. Un vin corpolent și delicat cu tanini fini
TEMPERATURA DE SERVIRE 14-15°C
POTENTIALUL DE INVECHIRE Minim 8-10 ani
CU CE MENIU SE SERVESTE Friptură de rață cu sos de merișoare, Vânat la cuptor, Platou de brânzeturi proaspete
Copyright © 2019-present S.E.R.V.E. S.A. All rights reserved.