Trebuie să confirmi că ai cel puțin 18 ani pentru a vizualiza conținutul acestui site. Consimțământ utilizare cookies

În conformitate cu normele GDPR, te anunțăm că acest site folosește cookies penru următoarele scopuri: funcționare, statistici și marketing. Pentru o mai bună performanță a site-ului îți recomandăm să accepți cookies.

Cuvée Pacs 2020

58,00 RON
Stoc epuizat
SKU
Cuvée-Pacs 2020

Transport ZERO oriunde în România.

În 2020 natura a fost cea care ne-a dat cele mai importante lecții. Era de așteptat ca și vinurile din acest an să cuprindă în structura lor lecțiile pământului, strânse în fiecare boabă de strugure. Într-o sticlă de Cuvée Pacs vei găsi dărnicia naturii, care a oferit viticultorilor o recompensa după un an dificil. El ne oferă experiența vinului de calitate, cu accente de flori albe de câmp și flori de tei pe care îl vei bea într-o clipă de vară, alături de oameni dragi, sădind în sufletul tău bucuria prezentului. Spre deosebire de alte vinuri, Cuvée Pacs nu este creat pentru învechire. El reprezintă momentul unic pe care îl avem să celebrăm prezentul și darurile sale.

Lasă-l să își spună povestea în tihnă

Glasul viilor s-a auzit mai tare în Dealu Mare în 2020. Poate pentru că liniștea noastră l-a lăsat să își spună povestea iar boabele de strugure, ascultând de ritmul neperturbat al naturii, au oferit viticultorilor o surpriză plăcută. După grindina din 2019  vița s-a revanșat, oferind producții aproape de limita maximă și o calitate excepțională a strugurelui. Bobul a fost mai mic ca de obicei, cu un raport special între pieliță și must, lucru care a dus la o concentrare a aromelor și a antocianilor. 

Obținut din Pinot Noir 40%, Chardonnay 30%, Fetească Albă 25% și Tămâioasă românească 5%, Cuvée Pacs este rezultatul proceselor atent create pentru a obține un vin ușor care te transpune în visul unei veri liniștite, când energia naturii este mai aproape de noi. 

Cele patru soiuri de strugure au fost culese și vinificate separat în volume mici cu mare atenție. Pinot Noir a fost cules în 27 august și vinificat în alb sau cum îi spun francezii ,,Blanc de noir”. Soiurile Chardonnay și Fetească albă au fost culese în 8, respectiv 12 septembrie din parcele selectate și vinificate în volume mici, cu multă pricepere, la temperatură controlată. Tămâioasa românească, soiul aromat și autohton din acest asamblaj, a fost microvinificat cu o scurtă macerare pe pieliță, fermentația  decurgând la temperatură scăzută 15-16 °C pentru a păstra aromele. Când vinurile au fost pregătite s-a trecut la asamblare, după tatonari repetate și stabilizare.

Cuvée Pacs acompaniază simfonia verilor liniștite cu mirosul său fin și elegant de flori albe de câmp, flori de tei, flori de măceș. Servit la 12-14 ⁰C, se recomandă să însoțească aperitivele sau mesele ușoare de vară. Gustul său proaspăt, crocant, citric, fin, rămâne persistent și echilibrat până la final. 

Cuvée Pacs este modul nostru de a crea momente unice, atunci când clipa este singura certitudine.

Mai multe informații
Culoare Alb
SOIUL DE STRUGURI Pinot Noir 40%, Chardonnay 30%, Fetească Albă 25%, Tămâioasă Românească 5%
DATA RECOLTARE 27 august – 12 septembrie
TERROIR Dealu Mare, DOC CT
ASPECT Culoare galben pai
MIROS Fin, elegant, floral, mineral, flori albe de câmp, flori de tei, flori de măceș
GUST Proaspăt, crocant, citric, fin, echilibrat până la final cu o bună persistență
TEMPERATURA DE SERVIRE 12-14°C
GRADUL ALCOOLIC 12.5% vol.
POTENTIALUL DE INVECHIRE Pentru a păstra prospețimea sa, nu recomandăm învechirea
CU CE MENIU SE SERVESTE Aperitiv sau pentru a însoți mese ușoare de vară
Ediție limitată 7245 sticle numerotate individual din recolta 2020
Write Your Own Review
Only registered users can write reviews. Please Sign in or create an account

Explorează gamele noastre

terra romana

Terra Romana

DESCOPERĂ GAMA
Rezerva Contelui

Rezerva Contelui

DESCOPERĂ GAMA
Vinul Cavalerului

Vinul Cavalerului

DESCOPERĂ GAMA
Copyright © 2019-present S.E.R.V.E. S.A. All rights reserved.