Despre Noi

Terroir

Terroir-ul, suma tuturor particularităților care influențează gustul și calitatea vinului și care include în mod esențial și factorul uman, este punctul de plecare pentru vinurile bune. Astfel, în alegerea podgoriilor, accentul a căzut pe identificarea locurilor adaptate diferitelor soiuri de struguri. În Dealu Mare, “Patria Vinurilor Roșii”, unde soiurile dedicate vinurilor roșii se dezvoltă cel mai bine, avem 68 de hectare de vie. Cabernet Sauvignon-ul, Feteasca Neagră, Pinot Noir-ul, Merlot-ul dar și câteva dintre soiurile noastre albe, cum ar fi Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling de Rin și Fetească Albă, prind viață aici și se exprimă an de an, în asamblajele create cu mare grijă, după îndelungi tatonări…sau în stare pură, ca mono varietale. Pentru vinurile albe cu precădere, dar si pentru climatul său temperat rece si uscat, am ales podgoria Babadag (Cogealac), dealurile Dobrogei fiind recunoscute pentru soiurile albe. Aici avem 42 de hectare de vie.

Majoritatea viilor noastre au fost plantate între 1999 și 2012, cu plante care provin din propria noastră pepinieră. Avem în exploatare și vii mai bătrâne (din 1965), pe care le-am descoperit și readus la viată după îndelungi eforturi.

După o perioadă de început (1995 – 2001) în care am lucrat cu echipamentele și utilajele montate într-o cramă déjà existentă, am construit o cramă complet nouă pe un amplasament din Ceptura, situat în apropierea viilor noastre. Construcția a început în anul 2000 și prima îmbuteliere a avut loc în 2001, prima recoltă vinificându-se în anul 2002. Crama noastră se caracterizează prin suplețe în utilizare și combinația între modern și tradițional ca tehnici și echipamente utilizate.

De-a lungul anilor, am mărit succesiv capacitatea cramei, urmărind adaptarea de tehnici moderne de vinificare. Astfel, în 2005 am completat capacitatea de prelucrare la strugurii albi, cu 2700 hl în inox, iar în anul 2007 am mărit capacitatea de stocare la temperatură controlată (hala climatizată dotată cu 2000 hl capacitate de stocaj în vase din inox) și am construit și amenajat un spațiu pentru maturarea vinului în butoaie de stejar, de asemenea climatizat, cu o capacitate de 1000 hl.

Stomatologul pe schiuri

Contele Guy de Poix şi-a petrecut o mare parte din tinereţe împărţit între cele două pasiuni ale sale – schiul şi stomatologia. Da, oricât de ciudat ar părea, există stomatologi de-a dreptul pasionaţi de meseria lor. A reuşit să le îmbine câţiva ani buni în Val d’Isere, o staţiune de schi din Savoia, la doar 5 kilometri de graniţa italiană.

Era fiul Contelui de POIX, un întreprinzător cu afaceri în cele mai diverse domenii, de la fabrici de film în India până la livezi de portocali în Texas, trecând prin fabrici de vopseluri . Prin mama sa este legat de șampania Piper-Heidsieck, proprietate familială de generații. Originile corsicane ale tatălui său au adus familia de POIX înapoi în insula unde bunica paternă lăsase moștenire fiului său un fost domeniu viticol situat pe coastă, dominând golful Ajaccio. Era o vreme când bărbaţii familiei primeau afacerile şi proprietăţile valoroase de la munte, iar femeile – “piraţii şi ţânţarii”, singurele două lucruri care populau coasta insulei.

În anii ’60, pe acele terenuri abandonate de aproape un secol, tatăl lui Guy a participat la renaşterea şi relansarea unei vechi podgorii careia i-a dat numele mamei sale : Domaine Peraldi. De atunci, cu ambiția și viziunea care l-au caracterizat in toată viața sa profesională, s-a implicat în renașterea viticulturii corsicane în anii 70, fiind unul din întemeietorii AOP Ajaccio. Deşi nu părea iniţial apropiat de vin, după aproape şapte ani petrecuţi în munţi, Guy preia Domaine Peraldi, la vârsta de 31 de ani, şi începe să se dedice enologiei. În sânul familiei, alături de soţie şi de cei trei copii ai săi, Charlotte (prima născută), Guillaume şi Amaury.

După căderea comunismului, inspirat dintr-un citat din Enciclopedia Vinului a lui Hugh Johnson (“Vestul lumii vinului a fost deja cucerit”), Guy Tyrel de Poix se hotărăşte să identifice o ţintă de investiţii în Estul Europei. De cate ori vorbea despre perioada inceputului anilor 90, isi amintea cu placere despre analiza pe care o facuse vinurilor din estul Europei : Bulgarii făceau vinuri prea grele, prea consistente, deşi ulterior a realizat ca ar fi fost posibil, prin schimbarea metodelor de vinificaţie, să se produca vinuri mai prietenoase, mai aproape de spiritul Corsicii şi al Sudului Franţei. În Iugoslavia începea războiul. În Ungaria erau probleme de comunicare, pentru că prea puţini oameni vorbeau limbi străine. Rămânea România, o țară francofonă, teoretic cu potențial, însă aici totul arăta post-apocaliptic în ochii lui Guy, cu marii coloşi comunişti căzând în paragină, cu suprafeţele fie prea mari, blocate în IAS-uri, fie prea fărâmiţate pentru a putea construi ceva. Întors la Enciclopedia Vinului, Guy descoperea că existau pagini peste pagini despre toate ţările din Estul Europei. Doar România ocupa o singură jumătate de filă care esenţializată ar fi sunat în genul “un trecut vitivinicol glorios, cea mai mare diversitate de terroir-uri, potenţial neexploatat sau exploatat necorespunzător, nu avem informații despre aceste teritorii”.

Ca un argument decisiv, în clipa în care s-a hotărât să se adreseze Ambasadei României din Paris, a fost foarte bine primit, a fost îndrumat atent şi, pe 8 martie ’93, a pus pentru prima oară piciorul în România. Oarecum degeaba, pentru că totul era îngropat într-un strat de peste un metru de zăpadă. Spre mirarea lui, lucrurile nu păreau să fie prea afectate de zăpadă, aşa că prima impresie a fost: “dacă ţara asta poate să funcţioneze aşa, atunci poate să funcţioneze în orice condiţii”. A doua oară a venit însoţit de directorul tehnic de la Piper-Heidsieck, care i-a confirmat potenţialul viticol al României. Din cele două vizite, contele corsican a rămas cu o impresie care l-a bântuit mult timp despre oamenii pe care i-a intalnit in Romania : cenușii, foarte trişti, posomorâţi, „se uită tot timpul în pământ și nu zâmbesc”. Cei care îl cunoşteau spun că a plâns la întoarcerea din prima sa vizită în România şi aşa a luat decizia că, orice ar fi, va regreta toata viața lui daca nu se va implica în schimbarea acestei situaţii. A urmat, la cea de-a treia vizită, întâlnirea cu Mihaela Badea, care a devenit în scurt timp şi partener în afacere, şi apoi primii paşi către începutul unei noi perioade pentru vinul românesc

World Athlas of Wine

O descriere de 6 rânduri în “ World Athlas of Wine”, lucrarea lui Hugh Johnson, a fost de ajuns pentru a trezi interesul față de terroir-ul românesc, contelui francez Guy TYREL de POIX, stomatolog de meserie și pasionat de vinuri prin genealogie și înclinație.

Intuind potențialul calitativ al regiunilor viticole românești, el lasă în urmă 600 de ani de experiență de familie în viticultură și un domeniu (Domaine Peraldi) pe care îl gestiona în Corsica și sosește în România, în anul 1993; un an mai târziu ajunge la Ceptura, Dealu Mare. Feteasca Neagră de Dealu Mare, făcută de un tânăr oenolog (Aurel ROTǍRESCU), l-a vrăjit pe Guy și de aici s-a născut…povestea.

Astfel, în 1994 ia naștere S.E.R.V.E. (Societatea Euro Româna de Vinuri de Excepție), prima și pentru câțiva ani, singura societate privată din sectorul viticol românesc. Marele debut s-a petrecut tot în 1994, atunci când prima sticlă din gama “Vinul Cavalerului” iese pe piață și devine un succes într-un timp foarte scurt.

Copyright © 2019-present S.E.R.V.E. S.A. All rights reserved.